Situatia stiintifica,sociala si religioasa in jumatatea secoluli 19

În cursul secolului al XIX-lea, entitățile pe care le numim „știință” și
„religie” au suferit schimbări dramatice. Prin urmare, ar fi naiv să ne
așteptăm să putem găsi o relație simplă și neschimbătoare între cele două.
Relația a variat în timp și geografie, precum și de la un individ la altul. Pe
lângă interesul istoric al dezbaterilor din secolul al XIX-lea între știință și
religie, există și o mare importanță istoriografică. Modul în care știința și
religia au fost percepute în secolul al XX-lea a fost puternic influențat de
scrierile istoricilor științei și religiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a
căror influență am început abia recent să o depășim.
La începutul secolului al XIX-lea, în Marea Britanie, credința religioasă și
științele erau, în general, considerate a fi în strânsă concordanță. Studiul
Cuvântului lui Dumnezeu, în Biblie, și al Lucrărilor Sale, în natură, erau
considerate a fi fațete gemene ale aceluiași adevăr. O versiune a acestei
credințe a fost manifestată în lucrarea lui William Paley, Natural Theology
(1802), care repeta argumentul conform căruia obiectele naturale prezintă
dovezi de proiectare, demonstrând astfel existența unui Dumnezeu
proiectant.
Lucrarea lui Paley a avut o influență enormă pentru accentul pus pe natură
ca creație a lui Dumnezeu, chiar dacă, până în anii 1830, puțini creștini
considerau că este necesar să dovedească existența lui Dumnezeu,
preferând să considere acest lucru ca un act de credință. The Bridgewater
Treatises (1833-36) au arătat cum teologia naturală poate fi reconfigurată
în diverse moduri pentru a răspunde noilor descoperiri. Cifrele lor de
vânzări au arătat, de asemenea, că exista o piață substanțială pentru lucrări
științifice non-tehnice.
Această armonie între știință și credință, mediată de o anumită formă de
teologie a naturii, a continuat să fie poziția principală pentru majoritatea
oamenilor de știință și pentru majoritatea persoanelor interesate, cel puțin
până în anii 1860. Dar aceasta a fost amenințată. În anii 1820 și 1830, unii
radicali din clasa muncitoare au văzut o șansă de a utiliza anumite versiuni
ale științelor în scopuri politice. Unele forme ale științei, în special cele

provenite din Franța, păreau să sugereze un rol limitat (sau chiar
inexistent) al lui Dumnezeu în univers și, astfel, să submineze sistemul
politico-religios anglican. Aceste forme materialiste ale științei erau urâte
de majoritatea oamenilor de știință respectabili, dar și susținute de radicalii
clasei muncitoare.
Totuși, amenințările nu veneau doar din Franța. Oamenii de știință
britanici, în special geologii, făceau de asemenea descoperiri care
amenințau sensul literal al Genezei. Efectul acestor descoperiri asupra
credinței a fost, totuși, adesea exagerat. Geologii clerici au fost foarte
capabili să găsească modalități de a reinterpreta Geneza în lumina
descoperirilor lor, fără ca credința lor să fie afectată. Până în anii 1840,
chiar și majoritatea evanghelicilor erau dispuși să accepte interpretări non-
literale ale Genezei care puteau fi adaptate la cele mai recente descoperiri
acceptate în geologie sau astronomie. Puținele persoane care subliniau
amenințarea la adresa credinței acestor descoperiri tindea să fie
reprezentată de radicalii clasei muncitoare, în timp ce evanghelicii
extremiști care promovau geologia scripturală pentru a păstra o lectură
literală a Genezei erau o minoritate la fel de vocală. Reacția la lucrarea lui
Darwin Origin of the Species (1859) ar trebui, de asemenea, privită în
această lumină: în timp ce unii oameni au subliniat radicalismul acesteia,
alții au fost foarte capabili să o integreze în viziunea lor religioasă asupra
lumii. Aceasta depindea atât de convingerile și agenda cititorului, cât și de
ceva intrinsec lucrării în sine.
În 1859, când Stevenson avea nouă ani, Charles Darwin a publicat
Originea speciilor. Această carte a devenit celebră pentru că a prezentat
publicului teoria evoluției.
Mulți oameni au văzut-o ca pe un atac la adresa religiei, deoarece cartea
făcea imposibilă credința că Dumnezeu a creat lumea în șapte zile.
Darwin a prezentat teoria conform căreia toate formele de viață, inclusiv
oamenii, au evoluat din forme mai primitive. Transformarea lui Jekyll în
Hyde, care seamănă cu o maimuță, are legătură cu această idee a naturii
primitive din noi.
Lansarea cărții a avut loc într-un moment în care mulți oameni considerau
că știința și credința în religie și supranatural sunt în contradicție. Mulți
simțeau că trebuie să aleagă între cele două. Și mulți credeau că știința

devenise periculoasă și se amesteca în chestiuni asupra cărora doar
Dumnezeu avea control. Aceasta este ceea ce face Jekyll în roman.